ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A MAGISTRAŢILOR PENSIONARI DIN ROMÂNIA
Nr.5/P/ din 9 martie 2010
OBIECŢIUNI, CRITICI ŞI PROPUNERI PE MARGINEA PROIECTULUI DE LEGE PRIVIND SISTEMUL UNITAR DE PENSII PUBLICE
“Daţi legi clare şi precise, de neschimbat ;
a interpreta legile este aproape acelaşi
lucru cu a le corupe”.
Voltaire
Asociaţia Naţională a Magistraţilor Pensionari din România, persoană juridică certificată, formată la nivel naţional din judecători şi procurori pensionari ce au activat la instanţele judecătoreşti şi la parchetele de toate gradele, examinând proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice, constată că textul propus Parlamentului României spre dezbatere, adoptare şi legiferare este, sub numeroase aspecte, esenţial neconstituţional, vadit nelegal, discriminatoriu, întocmit cu încălcarea gravă a normelor obligatorii ale Comunităţii Europene, cu nesocotirea practicii constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi cu insurmontabile erori de tehnică legislativă.
Ne vom referi în cele ce urmează nu la întregul corp al proiectului de text de lege, care afecteaza prin neconstituţionalitate şi discriminare mai multe categorii profesionale, ci numai la acele aspecte care privesc pensia de serviciu a magistratilor.
Astfel fiind, solicităm puterii legislative să aibă bunăvoinţa de a lua act că obiectăm la textul propus şi că solicităm, ferm şi argumentat, amendarea proiectului, pentru următoarele motive :
I. MOTIVE DE NECONSTITUŢIONALITATE :
1. Art.1 alin.3 : „România este stat de drept ...” coroborat cu
Ar.5 : „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
Proiectul de lege, prin multe din dispoziţiile sale, încalcă definiţiile fundamentale mai sus citate, întrucât, după cum vom arăta în cele ce urmează, derogă de la principiile constituţionale si de la alte norme legale cu conţinut constituţional, peste care nu se poate trece.
2. Art.15 alin.2 : „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.
Se încearcă prin acest proiect ca viitoarea lege să dispună pentru trecut, prin înlăturarea forţată a unui drept anterior câştigat în temeiul legii.
Noua lege nu poate afecta cuantumul pensiilor aflate în plată, chiar şi atunci când modul de calcul al pensiilor s-ar modifica prin noua reglementare, deoarece este inadmisibil şi expres interzis prin Constituţie ca legea să opereze retroactiv.
Prin Decizia nr. 46/2002, Curtea Constituţională a reţinut, analizând constituţionalitatea ordonanţei ce prevedea suspendarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, că: „deşi prin noua lege se reglementează un nou mod de calcul şi de stabilire a pensiilor militare de stat, evident, acest nou mod de calcul se poate aplica doar pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a legii."
Prin Decizia nr. 375/2005, Curtea Constituţională a statuat că; „Noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare."
Prin Decizia nr.57/2006 se reiterează în mod explicit şi hotărât neretroactivitatea în materia reglementării pensiilor, după cum urmează : „... este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislaţia în materia pensiilor şi de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art.15 alin.2 din Constituţie”.
Ori, prin intenţia de recalculare a pensiilor aflate în plată, se încalcă în mod vădit principiul neretroactivităţii legii, înscris în art. 15 alin. (2) din Constituţie.
În consecinţă, se impune a se observa că proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice nu poate prevedea o dispoziţie care să conducă la desfiinţarea unui drept anterior câştigat în temeiul unei legi organice (Legea nr.303/2004), cu atât mai mult cu cât dreptul la pensie este garantat de art. 47 alin. (2) din Constituţia României.
3. Art.20 :”Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Coroborând acest text cu cel de la art.11 alin.2 din Constituţie, conform căruia „tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern”, rezultă neândoielnic faptul că, prin adoptarea proiectului de lege criticat de noi, România şi-ar încălca grav, cu consecinţe foarte serioase pe plan internaţional, o lungă serie de obligaţii asumate sub egida Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, sub egida Consiliului Europei şi prin insăşi Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.
Exemplificăm în acest sens următoarele :
art.11 din „Principiile fundamentale privind independenţa magistraţilor”, adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţiile nr. 40/32 din 29.11.1985 şi nr.40/146 din 13.12.1985 , prin care este stipulat expres că vârsta de pensionare şi cuntumul pensiei magistratului ţin de statutul magistratului, care trebuie să fie în mod distinct şi adecvat precizat şi garantat prin lege”;
„Statutul universal al judecătorului”, adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor (Taipei, 1999), organizţie internaţională din care face parte şi România şi la al cărei statut a aderat, unde se prevede că „Judecătorului îi este permis să iasă la pensie şi să primească o pensie corespunzătoare categoriei sale profesionale”;
Recomandarea Consiliului Euopei R 94/12 din 13.12.1954 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor, dată în aplicarea art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin care se cere Statelor membre să vegheze ca statutul judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care aceştia şi le asumă ;
Recomandarea 2000 (19) a Consiliului Europei, în care se precizează explicit că legea trebuie să ofere garanţii pentru exercitarea profesiei de magistrat, condiţii rezonabile de remunerare şi o pensie conform misiunilor exercitate ;
„Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor” (1998), care, la art.6.4 prevede că „Statul garantează judecătorului care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca o profesie determinată, plata unei pensii al cărui nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de cel al ultimei remunerări primite” ;
Legislaţia comunitară europeană, Pilonul I, Directiva nr.79/7/CEE, privind principiul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, ce este actualmente corect şi îndestulător reflectat în Legea nr.303/2004, dar care se intenţionează a fi încălcat prin abrogarea dispoziţiunilor legale privind pensia de serviciu a magistraţilor ;
Legislaţia comunitară europeană, Pilonul al II-lea, Directiva nr.86/378/CEE, modificată prin Directiva nr.96/97/CEE, privind aplicarea principiului egalităţii în schemele ocupaţionale de securitate socială, care acoperă sectorial şi legile speciale de pensii ale magistraţilor, militarilor, poliţiştilor ş.a.
Conform acestor două Directive cu caracter obligatoriu pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, criteriile decisive pentru încadrarea într-un sistem de securitate socială ca sistem ocupaţional sunt :
să se refere la o categorie particulară de lucrători ;
să fie direct legată de perioada de serviciu ;
pensia să fie calculată prin raportare la ultimul salariu al lucrătorului.
Este lesne de observat din cuprinsul mai sus arătat al celor două Directive - obligatorii pentru Statele membre al Uniunii Europene - că situaţia magistraţilor ce îndeplinesc cumulativ condiţiile de pensionare, conform normelor legale în vigoare, este perfect încadrată în acest text, fiind, deci, total contrară legislaţiei europene orice încercare de a modifica actualul statut al magistraţilor sub acest aspect.
Nu trebuie uitat că Guvernul României a fost deja atenţionat prin Raportul de consultare din 31.01.2007 al Comisiei Europene, prin care, cităm, „se atrage atenţia asupra faptului că, pentru legislaţia neconformă Directivelor comunitare, Comitetul Miniştrilor va transmite României scrisori de notificare oficială, declanşând, astfel, acţiunea de neândeplinire a obligaţiilor de Stat membru al U.E.” ;
Recunoaşterea dreptului la pensie de serviciu în favoarea magistraţilor nu este în contradicţie cu principiul unicităţii prevăzut de art. 2 lit. ,,a” din proiectul de lege asupa căruia discutăm.
CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin Legea nr. 74/03.05.1999, în anexa intitulată ,,Câmpul de aplicare a Cartei sociale europene revizuite în privinţa persoanelor protejate” prevede că ,,o diferenţă de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată discriminatorie”.
Statutul foarte restrictiv şi deosebit de sever al magistraţilor este în mod neândoielnic un veritabil astfel de motiv, care poate permite menţinerea reglementării pensiei acestora în forma actuală.
De aici, prin coroborarea tuturor celor mai sus arătate, rezulă concluzia evidentă că abrogarea prevederilor din Legea nr.303/2004 privind reglementarea pensiilor cuvenite magistraţilor este nu numai vădit neconstituţională, ci şi de natură să încalce în mod grosolan norme de drept internaţional public asumate prin validarea de către Parlament, devenite legislaţie internă şi având caracter de obligativitate pentru Statul român ;
5. Art.22 :”Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”, coroborat cu
6. Art.31. alin 2 : „Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal”.
Urmare a josnicei şi intensei campanii de mediatizare a ceea ce Guvernul României, prin persoana Primului Ministru, Emil Boc şi cea a ministrului Muncii, Mihai Şeitan şi-au îngăduit nepermis să numească „pensii nesimţite”, tot mai mulţi magistraţi pensionari din oraşele mici de provincie sunt abordaţi în prezent pe stradă de către necunoscuţi, sunt insultaţi, injuriaţi şi ameninţaţi. S-a ajuns, astfel, ca magistraţii pensionari – persoane cunoscute şi respectate până nu demult în comunitate – să se teamă pe bună dreptate pentru vieţile lor şi ale membrilor familiilor lor, pentru integritatea lor fizică şi pentru integritatea bunurilor lor materiale, să fie terorizaţi psihic – toate ca urmare directă şi imediată a dezinformării deliberate, sistematice şi condamnabile, având ca efect asmuţirea populaţiei paupere împotriva magistraţilor pensionari.
Se minte cu cinism, de la cele mai înalte niveluri (deliberat ori din nepricepere ?!?) atunci când se afirmă că pensiile foştilor magistraţi sunt cele care grevează bugetul de pensii, omiţându-se a se spune lucruri esenţiale, şi anume :
că foştilor magistraţi li s-au perceput, mulţi ani la rând, lună de lună, sume considerabile cu titlu de impozite , avînd astfel contribuţii însemnate la bugetul de de stat şi la cel de pensii al statului român ;
sumele cuvenite, în temeiul legii, cu titlul de pensie pentru foştii magistraţi nu provin din bugetul de pensii decât în foarte mică parte, cu totul nesemnificativă, ci din bugetul de stat ;
plata acestor sume constituie o obligaţie a Statului român, determinată de condiţia legală, de valoarea socială a muncii magistratului şi de statutul social al acestuia (vom dezvolta acest aspect, pe larg, mai jos), obligaţie asumată inclusiv prin numeroase reglementări internaţionale devenite drept intern şi stipulată explicit prin lege organică ;
Guvernul clamează eliminarea tuturor pensiilor care nu se bazează pe principiul contributivităţii şi anunţă triumfal economii la buget de peste 800 de milioane de euro.
În realitate, impactul diminuării pensiilor foştilor magistraţi asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, în ipoteza puţin probabilă a concretizării proiectului de lege, va fi cel mult marginal. Potrivit Casei Naţionale de Pensii, la nivelul lunii august 2009, în România existau doar 2.488 de pensionari proveniţi din magistratură. Cheltuielile totale ale statului pentru plata acestor pensii nu depăşeşte 60 de milioane de euro pe an. La o primă impresie, suma poate părea importantă. În realitate, această sumă este ridicolă pe lângă cea de peste 1 miliard de euro la care se ridică pensiile speciale pentru cei din serviciile secrete, penitenciare şi alţii, care ar urma să nu fie nicidecum afectaţi prin noua reglementare. Dacă mâine statul ar reduce pensiile foştilor magistraţi cu 50%, economiile ar reprezenta o sumă infimă din deficitul bugetului de pensii, ceea ce este realmente nesemnificativ şi nu rezolvă nici pe departe situaţia ;
este trecută sub tăcere în mod deliberat una din principalele cauze ale deficitului bugetului de pensii, şi anume uriaşele restanţe, acumulate în ani, pe care diverse entităţi economice, de stat sau private, le au de plătit în contul bugetului asigurărilor sociale. Modul în care pot şi trebuie să fie recuperate, măcar parţial, aceste datorii către Stat nu este facil, dar asta nu este treaba cetăţeanului, ci a Guvernului. Constatăm, însă, că este mult mai facil să fie minţiţi bieţii pensionari amărâţi, inoculându-li-se acestora ideea falsă că pensiile lor nu mai pot să fie plătite din cauza „pensiilor nesimţite” ale magistraţilor ! ;
Justiţia română nu este bugetofagă, ci din contra, este aducătoare de foarte mulţi bani ! Activitatea instanţelor judecătoreşti aduce, lunar, sume considerabile la bugetul de stat, prin perceperea taxelor de timbru fiscal, de timbru judiciar, prin amenzi şi diverse alte taxe - toate percepute de la cetăţeanul justiţiabil şi încasate de Statul român. Este lesne de calculat că toate aceste taxe, cumulate la nivelul unui an calendaristic, ar fi suficiente pentru asigurarea întregului buget necesar Justiţiei, degrevând Statul român de orice sarcină în acest sens. Practic, Justiţia s-ar putea autofinanţa, dacă nu ar fi permanent spoliată de către Ministerul Finanţelor, prin fel de fel de reglementări contabile aberante!
Iată, aşadar, cum opinia publică este grav dezinformată – prin minciună sau prin omisiune – , iată cum s-a ajuns la manipularea conştiinţei publicului şi la instigare împotriva foştilor magistraţi ! Am ajuns, astfel, să fim arătaţi populaţiei sărăcite şi flămânde drept nişte monştrii nesătui, care iau ultima bucată de pâine de la gura orfanilor şi a săracilor ! Mai rămâne doar să fim scoşi în piaţa publică şi să fim omorâţi prin lapidare !
Fiind puşi, fără vină, in faţa unei asemenea realităţi incredibile şi revoltătoare, suntem nevoiţi să ne întrebăm, să întrebăm Parlamentul României şi să adresăm neântârzitat aceeaşi întrebare, neechivocă şi directă, către toate forurile europene competente : în ce mod este garantat astăzi în România dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică, ca şi obligaţia de infomare corectă ? Ce reprezintă pentru guvernanţii români Constituţia României şi normele europene ? Se pare că NIMIC, fapt ce nu poate fi trecut cu vederea !
II. PRACTICA CURŢII CONSTITUŢIONALE A ROMÂNIEI
Aşa după cum am arătat succint la punctul I.2 de mai sus, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat constant, clar şi ferm în sensul că orice reglementare nouă în materia dreptului la pensie şi privind cuantumul acesteia nu poate opera pentru trecut, ci numai pentru viitor, confom art. 15 alin. 2 din Constituţia României.
Adăugăm la cele de mai sus următoarele :
prin Decizia nr.20 din 2.02.2000 s-a statuat că este neconstituţională abrogara pensiei de serviciu a magistraţilor.
Curtea a reţinut că „acordarea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii”.
Curtea Constituţională a constatat că reglementarea în vigoare a pensiei de serviciu pentru magistraţi, cu diferenţele pe care această pensie le prezintă faţă de pensia comună de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, principiu prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia în vigoare. Această constatare se bazează pe specificul activităţii magistraţilor, care, astfel cum a rezultat din analiza dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile domeniului, impune acestei categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, ceea ce justifică în mod obiectiv şi rezonabil o diferenţiere a regimului juridic de pensionare faţă de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigenţe, restricţii şi riscuri. În mod concret, magistraţii au infinit mai puţine drepturi decât orice alt cetăţean obişnuit, lor revenindu-le, concomitent, o lungă serie de obligaţii care nu sunt întâlnite la acelaşi cetăţean obişnuit. Este vorba de constrângeri şi de restrângeri severe, inclusiv ale unor drepturi constituţionale, altfel accesibile oricui.
În argumentarea soluţiei sale, Curtea Constituţională face referire la jurisprudenţa CEDO, la propria-i jurisprudenţă constantă, la Rezoluţii ONU, la Recomandări ale Consiliului Europei, la Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor, la art .6 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, concluzionând prin a da normelor de drept internaţional public cuvenita prevalenţă constituţională, conform art. 11, art.20 alin.2 şi art.148 alin.2 din Constituţia României ;
privitor la intangibilitatea drepturilor câştigate şi la neretroactivitatea legii civile cităm ca exemple Decizia nr.57/2006 şi Decizia nr. 120/2007, prin care s-a decis că orice nouă reglementare a pensiilor nu poate afecta în minus pensia anterior stabilită, fiind un drept legal câştigat anterior, precum şi că orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare ;
deasemenea neconstituţională a fost declarată OUG nr.230/2008, stabilindu-se prin Decizia nr. 85/2009 că este inadmisibilă iniţiativa Guvernului de a interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul public, inclusiv pentru magistraţi, întrucât ar fi astfel afectate două drepturi fundamentale – dreptul la pensie şi dreptul la muncă.
De remarcat şi de subliniat, dealtfel, că numai în ultima perioadă de timp, aproximativ 10 diverse Ordonanţe ale Guvernului României au fost declarate ca fiind neconstituţionale, fapt mai mult decât semnificativ privitor la competenţa şi legalitatea unor iniţiative legislative ale Guvernului, luate prin ocolirea Parlamentului.
Membrii Asociaţiei semnatare a prezentului material, fiind jurişti cu îndelungate experienţe profesionale şi văzând cele mai sus arătate la punctele I şi II, apreciem că se impune de la sine o întrebare, deloc retorică : cum este posibil şi cum se explică faptul că domnul profesor universitar doctor în Drept constituţional Emil Boc fie nu cunoaşte, fie eludează intenţionat noţiuni elementare de drept, pe care orice student în anul I de facultate le învaţă ca noţiuni introductive ???
III. POZIŢIA CONSILIULUI LEGISLATIV
Avizul Consiliului Legislativ, care însoţeşte proiectul Legii pensiilor, precizează că recalcularea pensiilor speciale potrivit principiului contributivităţii nu poate fi aplicată decât celor care se vor pensiona după intrarea în vigoare a legii.
Conform Consiliului Legislativ, intenţia guvernului de a reduce pensiile nu poate fi pusă în practică, întrucât ar încălca Constituţia. “Măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivităţii legii, prevăzut la art. 15, alin. (2) din Constituţia României, republicată, conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.
În sprijinul acestui punct de vedere, Consiliul Legislativ aduce decizia Curţii Constituţionale din 2007, conform căreia “în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior”.
IV. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT EUROPEAN
1. În marea majoritate a statelor Uniunii Europene, statutul magistraţilor şi pensia de serviciu fac obiect distinct al unor reglementări speciale, avându-se în vedere normele de drept internaţional mai sus enumerate şi ţinând seama de :
specificul activităţii magistraţilor ;
rolul şi importanţa socială a muncii magistraţilor ;
riscurile profesionale la care sunt expuşi magistraţii ;
incompatibilităţile şi interdicţiile la care magistraţii sunt supuşi.
Reglementări naţionale specifice distincte privindu-i pe magistraţi, cuprinse în legi speciale, în sensul celor de mai sus există de multă vreme în ţări ca Marea Britanie, Portugalia, Italia, Elveţia, Ungaria, Slovenia, Germania, Turcia,etc. În alte ţări, precum Grecia, Austria şi Franţa pensiile magistraţilor sunt reglementate prin capitol separat, inclus într-o lege generală a pensiilor.
2. În toate ţările Uniunii Europene este prevăzută prin constituţie obligativitatea statului de a garanta magistraţilor, odată cu retragerea din activitate, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii, fixându-se pensii reprezentând 75-80% din această ultimă remuneraţie.
3. În Germania, Curtea Constituţională Federală a stabilit prin decizia nr.2409.2007 că funcţionarii publici ai acestei ţări au un statut similar celui al magistraţilor şi că, în consecinţă, „considerentele de ordin financiar şi eforturile de a reduce cheltuielile bugetare nu pot fi primite ca o legitimare suficientă de a reduce pensiile. Valoarea mijloacelor de întreţinere adecvată, datorată de angajator, oricine ar fi el, nu reprezintă o mărime cu dimensiuni variabile în mod arbitrar, care să se poată masura în funcţie de posibilităţile economice ale bugetului de stat şi de evaluările politice ale urgenţei unor măsuri”.
V. JURISPRUDENŢA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
Vom cita în cele ce urmează câteva din deciziile CEDO de la Strasbourg şi ale Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene de la Luxembourg, observând că practica acestor instanţe este unanimă şi constantă privind statutul deosebit al magistraţilor, importanţa socială aparte a muncii lor, independenţa economică a acestora, modul în care statele sunt datoare să reglementeze distinct salariile şi pensiile acestei categorii profesionale, cumulul pensiei cu salariul, neretroactiviatea legii şi intangibilitatea drepturilor câştigate .
Astfel :
În cauza Buchen v. Cehia (2006), Curtea a decis că „limitarea nejustificată a unui drept recunoscut magistratului, cum ar fi o pensie specială, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art.1. par.1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, dar şi o doscriminare în sensul art.1 din Constituţie şi art. 1din Protocolul nr.12” ;
În cauza Gaygusuz v. Austria (1996), Curtea a decis că „pensia constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi se constată o discriminare, în sensul art.14, dacă lipseşte o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului” ;
În cauza Stubbings ş.a. v. Marea Britanie s-a decis că „există discriminare în sensul art.14 al Convenţiei atunci când persoane aflate în situaţii identice sau comparabile se bucură de un tratament preferenţial unele faţă de altele”. A se vedea, din această perspectivă, prevederile din proiectul Legii unitare a pensiilor, care numai unitare nu sunt atunci când prvilegiază nejustificat unele categorii profesionale (lucrători dn sistemul penitenciar, servicii secrete, etc.) faţă de puterea judecătorească, de Armată şi de Poliţie şi alţii ;
În cauza Akdeejeva v.Letonia (2007), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul pârât la despăgubiri, stabilind că este încălcat art.6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr.1 în cazul în care se procedează la recalcularea în minus a pensiei, dat fiind că este vorba despre un drept câştigat ;
În speţa Muller v. Austria, precum şi în numeroase alte speţe similare, s-a decis constant în sensul că „o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însăşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrâneţe.”
O discuţie aparte a fost facută la nivelul CEDO şi la cel al CJCE asupra noţiunilor de „bun patrimonial” şi de „speranţă legitimă”.
În conformitate cu art.14 din Convenţia pentru interzicerea discriminării şi art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că „noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie şi, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate” (cauza Buchen versus Cehia).
Din această perspectivă, apare ca fiind evident că pensia de servicu a magistraţilor, aşa cum este în prezent reglementată şi având cuantumul stabilit prin lege, constituie un „drept de proprietate” în sensul Convenţiei şi a Protocoalelor adiţionale, iar reducerea prin recalculare a acestui drept ar echivala cu o expropiere.
Referitor la înţelesul noţiunii de „speranţa legitimă”, s-a statuat în numeroase soluţii de speţă că această noţiune trebuie înţeleasă şi interpretată ca avându-şi temeiul în dreptul cetăţeanului la coerenţă şi siguranţă legislativă, astfel ca, în temeiul legii, acesta să îşi poată valorifica, păstra şi apăra drepturile. Cu alte cuvinte, este vorba de concretizarea pricipiului constutiţional, propriu oricărui stat de drept, privind supremaţia legii.
Oricare magistrat, în funcţie la acest moment ori deja pensionar, are o firească „speranţă legitimă” privind stabilitatea şi coerenţa legislativă, astfel încât să poată beneficia neângrădit de drepturile legal dobândite privind indemnizaţia, respectiv pensia cuvenită, cu precizarea ca acestea ţin intrinsec de însăşi cariera de magistrat. La intrarea în magistratură, acceptând şi asumându-şi de bună voie multutudinea de riscuri, restricţii şi interdicţii incumbate de cariera în magistratură, tânărul are, în parţială compensare, „speranţa legitimă”, izvorâtă din LEGE, că va fi remunerat la un nivel corespunzător rolului, dificultăţii şi importanţei sociale a muncii sale, precum şi că la finalul unei cariere de minimum 25 de ani, Statul, a cărei forţă a reprezentat-o şi la a cărui linişte şi ordine de drept a vegheat, îi va asigura o pensie deasemenea stabilă şi corespunzătoare.
Observăm, aşadar, că proiectul supus dezbaterii nesocoteşte total – fie din vinovată necunoaştere, fie din incalificabilă nepăsare - noţiuni de principiu şi de esenţă ale civilizaţiei juridice europene, ce sunt de multă vreme, amplu şi repetat clarificate şi încetăţenite la nivelul practicii CEDO şi CJCE.
CONCLUZII PRIVIND PUNCTELE I – V
Nu trebuie să fi jurist pentru a pricepe cele mai sus arătate.
Trebuie doar să ai bună intenţie, bună credinţă şi bun simţ elementar – nimic mai mult. Apoi, înţelegerea logică vine de la sine.
Într-un stat care îşi respectă propria-i Constituţie, care acceptă principiul supremaţiei legii, neretroactivitatea legii civile şi intangibilitatea drepturilor câştigate, predictibilitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, precum şi normele de drept internaţional public la care statul a aderat de bună voie şi necondiţionat, o asemenea iniţiativă legislativă cum este cea în discuţie NU POATE TRECE, cel puţin sub aspectele care privesc pensia de serviciu a magistraţilor. În egală măsură, susţinerile noastre sunt întrutotul valabile şi referitor la personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.
Dacă iniţiatorii şi susţinătorii acestui atât de criticabil proiect de lege nu vor înţelege la timp că România este definită şi considerată ca fiind stat de drept cu reguli clare şi legislaţie coerentă - adică un stat european, membru al UE şi dator la respectarea regulilor comunitare - ne vom vedea nevoiţi să solicităm, conform regulilor europene, apărarea şi respectarea drepturilor noastre, cu antrenarea directă şi nemijlocită a răspunderii patrimoniale şi morale a celor vinovaţi de această stare de fapt.
VI. ALTE ASPECTE PRIVIND INCOERENŢA ŞI ARBITRARIUL PRIOECTULUI DE LEGE
Sunt numeroase criticile ce trebuiesc neapărat aduse proiectului în discuţie, deoarece textul propus este plin, de la un capăt la celălat, de incoerenţă şi arbitrariu, dincolo de inadmisibilităţile la care ne-am referit mai sus. Pentru noi, ca profesionişti practicieni ai dreptului, impresia cu care am rămas, după repetate lecturări ale textului proiectului, este aceea de amatorism şi demagogie.
1. Înşiruind şi încercând să definească şi să explice principiile ce se vor a fi puse la baza edificiului - şubred din pornire - al acestei noi legi, iniţiatorii proiectului fac un mixtum compositum din care, cu tot efortul, nu se poate urmări un fir logic.
Sunt prelute din actuala Lege a pensiilor nr.19/2000 unele noţiuni şi principii, dar acestea sunt răstălmăcite, astfel încât sensurile sunt răsturnate şi nu se mai leagă nici între ele, nici cu alte norme legale în completare sau adiacente. Menţionăm ca exemplu doar mult trâmbiţatul principiu al contributivităţii (care nu este invenţia domnului ministru Şeitan, întrucât există şi în actuala legislaţie), care poate fi corect în definiţie, dar care este apoi contarzis flagrant în corpul legii (vezi situaţia pensiilor militarilor).
2. Ignorând total trăsăturile aparte şi caracteristicile specifice ale unor anumite profesii, proiectul înglobează şi asimilează pe pilot cu paznicul comunal, pe funcţionara de la ghişeul primăriei cu diplomatul de carieră, pe colonelul de Armată cu îngrijitoarea, pe magistrat cu gunoierul. Desigur, toate sunt profesii sau ocupaţii utile şi respectabile, dar nu pot sta, sociologic şi moral, pe acelaşi plan. Ne-am întors, cumva, la etica şi echitatea din egalitarismul socialist ? Regretăm că trebuie să o spunem, dar până şi comuniştii, prin fosta Lege nr. 1/1970, au avut decenţa de a face distincţiile cuvenite, luând în considerare calitatea şi importanţa socială a muncii !!!
3. Pensia de serviciu este cuvenită şi recunoscută prin lege numai anumitor categorii de angajaţi ai statului, a căror activitate are o importanţă deosebită pentru bunul mers al societăţii, activitate care implică o anumită conduită permanentă, precum şi fidelitate faţă de stat.
A nu se pierde din vedere că magistraţii sunt singurii funcţionari ai statului care nici măcar nu au, în sens formal, calitatea de angajaţi, întrucât ei nu au un contract de muncă, ei sunt independenţi, inamovibili şi se supun numai legii, ei sunt numiţi şi eliberaţi în/din funcţie numai de către şeful statului prin decret prezidenţial şi depun un jurământ solemn faţă de patrie.
Ca un semn al importanţei şi rolului magistraţilor, Constituţia Romîniei le-a consacrat un text distinct (art.125) în cadrul Capitolului VI – Autoritatea judecătorească.
Magistraţii au de-a lungul unei cariere de minimum 25 de ani un singur drept : SĂ NU AIBĂ VOIE ! Tot ceea ce este normal îngăduit unui om oarecare, magistratului îi este strict şi ferm interzis, prin Legea organică de organizare judecătorească şi prin Statutul Magistraţilor, care completează legea.
Apare, astfel, ca fiind cu totul firesc şi normal ca această categorie profesională să aibă un tratament distinct în ceea ce priveşte retribuirea şi pensia, ca o parţială compensare venită din partea statului pentru importanţa socială a muncii lor, pentru riscurile, incompatibilităţile şi interdicţiile pe care aceştia şi le-au asumat, punându-se în slujba statului şi a ordinei de drept.
Tocmai de aceea, în totalitatea statelor Uniunii Europene şi nu numai, drepturile salariale şi dreptul la pensie privindu-i pe magistraţi sunt recunoscute şi tratate distinct de restul categoriilor de bugetari, aşa după cum am arătat la punctu IV al prezentului material.
4. Dacă se va ţine seama de specificitatea funcţiei de magistrat – şi nu vedem cum ar putea fi altfel într-o ţară normală – şi dacă tot se face vorbire în proiect despre „riscul, prima şi prestaţia asiguratorului social”, este implicit necesar a se reţine, tot cu valoare de principiu în noua lege, riscurile şi solicitarea neuropsihică la care sunt supuşi magistraţii.
În egală măsură, pentru echitate şi corectitudine, trebuie inclus şi un principiu al incompatibilităţii şi interdicţiilor, pe care numai magistraţii le au.
5. O discuţie aparte şi care poate să fie mai amplă şi complicată o implică enunţatul „principiu al unicităţii”.
După cum am arătat, unicitatea nu poate şi nu trebuie să îngăduie a se ajunge la un egalitarism forţat şi discriminatoriu, prin care să se eludeze suma a numerose criterii ce diferenţiază şi particularizează diversele profesii şi ocupaţiuni.
Concret, proiectul amestecă ananas cu dude, andive cu leuştean, banane cu păstârnac şi rezultă o mare şi indigestă varză tocată. Adică ... unicitate !!!
6. Proiectul îi discriminează grav pe magistraţi, ca şi pe alţi bugetari cu rol esenţial în sistemul organelor statului român.
Dincolo de faptul că magistratul este aşezat în grilă alături de persoane aflate în funcţii elective pe durata mandatului (ceea ce nu este nicidecum cazul) şi de meseriaşii din cooperativele meşteşugăreşti (cizmari, croitori, coafeze, etc.), trebuie observat că discriminarea se referă şi la vârsta de pensionare.
Astfel, dacă vârsta standard de pensionare şi stagiul minim obligatoriu de cotizare se vor aplica şi magistraţilor, prin integrarea forţată a acestora în aşa-zisul „sistem unitar”, ar trebui ca magistratul, pentru a putea ieşi la pensie anticipat, să se fi aflat în funcţie ... de la vârsta de 17 ani, ceea ce este de-a dreptul ridicol şi face să nu mai fie necesar nici un comentariu despre seriozitatea, credibilitatea şi profesionalismul autorilor aceestui proiect de lege.
7. Pentru a elimina cu carcter definitiv orice drept recunoscut în prezent magistraţilor şi pentru a-i pedepsi pe aceştia pentru că refuză să se subordoneze puterii politice şi au cutezanţa de a-şi apăra drepturile legal dobândite (este deja evident că proiectul legii urmăreşte acest scop), art.20 lit.f prevede abrogarea prevederilor art.81,82, 83, 831, 84 şi 85 din Legea de organizare judecătorească nr.303/2004.
Sunt eliminate, astfel, pensiile de serviciu, posibilitatea rămânerii în activitate până la 70 de ani, reâncadrarea după pensionare, pensia de urmaş pentru copil sau soţul supravieţuitor, etc. Desigur, unele dintre aceste drepturi se regăsesc în proiect (ajutorul de deces şi pensia de urmaş), reglementate însă mult mai restrictiv şi defavorabil. Din nou, deci, asistăm la negarea fără temei, fără logică şi retroactiv a unor drepturi legal câştigate, prin nesocotirea incredibilă a Constutiţiei.
VII. DEFICIENŢE PRIVIND TEHNICA LEGISLATIVĂ
Examinând atent proiectul în discuţie, sunt uşor de constatat numeroase încălcări ale unor dispoziţii din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă ( a se vedea art.6, art.61, art.20, art.21 şi art.30 din această lege).
Precizăm că textele de lege astfel încălcate sunt tocmai cele esenţiale pentru legalitatea şi temeinicia unei noi reglementări. Nu întâmplător, aceste reguli sunt statuate ca fiind strict necesare pentru eficienţă şi stabilitate legislativă, pentru temeinică fundamentare, pentru coerenţă în raport de ansamblul reglementărilor interne şi, nu în ultimul rând, pentru corelarea cu legislaţia comunitară europeană. Încălcarea lor flagrantă probează fie amatorism, fie pun în lumină, după cum am arătat mai sus, adevăratele scopuri urmărite de acest incalificabil proiect.
Se constată, deasemenea, lipsa totală a oricărei evaluări preliminare a impactului unei asemenea legi în plan social şi în plan economic, deşi obiectul de reglementare şi implicaţiile sunt de maximă relevanţă. Sunt propuse soluţii legislative la întâmplare, total nefundamentate, total incoerente, bazate în mod manifest pe cu totul alte criterii decât cele de tehnică legislativă.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Nu putem încheia acest material fără a sublinia, încă o dată, că proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii este esenţial neconstituţional, vadit nelegal, discriminatoriu, întocmit cu încălcarea gravă a normelor obligatorii ale Comunităţii Europene, cu nesocotirea practicii constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi cu insurmontabile erori de tehnică legislativă.
Pe cale de consecinţă, ne exprimăm totalul dezacord şi opoziţia fermă raportate la acest text.
În acelaşi timp, nutrim convingerea că Parlamentul României nu va da cale liberă unei asemenea proiect, aberant sub nenumărate aspecte.
Propunem, în consecinţă, pentru motivele arătate de noi şi de celelalte organizaţii profesionale ale magistraţilor, fie eliminarea totală şi necircumstanţiată din corpul legii a oricărei referiri la magistraţi şi la drepturile acestora, fie cuprinderea unor eventuale prevederi privind pensiile magistraţilor – constituţionale, legale, coerente, temeinice şi în acord cu normele europene – într-un capitol distinct al viitoarei legi, prin preluarea nealtertă a prevederilor existente în Legea nr.303/2004.
Preşedintele A.N.M.P.R.,
Magistrat pensionar Ştefan MATEESCU,
fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
